- Cunoscuții tinerei familii rămase fără casă, în urma incendiului izbucnit vineri seară, în cartierul ploieștean Bereasca, s-au mobilizat exemplar.
- Beneficiarii ajutorului fac un gest uriaș și anunță că o bună parte din sprijinul primit va fi direcționat către familia pompierului rănit.
Femeia care ceruse ajutor după incendiul din Bereasca, în încercarea de a trece peste această grea cumpănă, a revenit cu un mesaj pe rețelele de socializare. Aceasta a anunțat că a primit tot sprijinul de care avea nevoie, iar ce a strâns în plus va direcționa către familia pompierului rănit
„Mulțumim tuturor pentru mobilizarea exemplară. Este mai mult decât avem nevoie, suntem bine și sănătoși, ceea ce este foarte important.
Gândurile noastre acum se îndreaptă către familia pompierului rănit în explozie. Vom încerca astăzi să luăm legătura cu ei pentru a putea să îi ajutăm.
Mulțumim frumos tuturor pentru tot sprijinul acordat”, a transmis, duminică, Raluca Diana Carpen.
Ulterior, tânăra a anunțat că a găsit unde să locuiască, alături de soț și bebelușul lor. „S-a strâns mai mult decât necesar, din ce tot o să dăm o parte considerabilă pompierului rănit în urma exploziei…”, a adăugat aceasta.
Citiți și: INCENDIU Bereasca Ploiești: Pompier în stare gravă după explozia unei butelii. Este transportat la Floreasca. Încă doi jandarmi sunt răniți
Două case au fost afectate de incendiul de vineri seară.
Din păcate, în timpul intervenției, un pompier a fost grav rănit, după explozia unei butelii aflată în unul dintre imobilele în flăcări.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană