- Poliția Locală și inspectorii Regiei Autonome de Servicii Publice au efectuat, în ultimele zile, la periferia Ploieștiului, în zonele cunoscute ca puncte negre ale municipiului, din cauza gunoaielor aruncate la întâmplare.
Verificările derulate în perioada 12 - 14 mai au urmărit depistarea persoanelor care încalcă regulamentul privind aruncarea deșeurilor, respectiv identificarea autoturismelor sau atelajelor cu tracțiune animală ce sunt folosite la transportul acestora.
Acțiunea a vizat strada Drumul Sării, zona pârâului Dâmbu, Cartierele Boldescu, Radu de la Afumați, Cina și Râfov, strada Alba Iulia, zona Gării de Vest și strada Rudului.
„Polițiștii locali au identificat 3 vehicule cu tracțiune animală care se deplasau pe străzile Dumbravei, Gârlei și Plopilor, proprietarii fiind sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 1.000 lei fiecare – conform H.C.L. nr. 432/2001.
Pentru depozitarea deșeurilor pe platforma gospodărească în afara recipientelor, au fost aplicate amenzi pe străzile Tribunei, Prunilor și Dornei, în valoare totală de 6.000 lei – potrivit H.C.L. nr. 676/2024.
Totodată, sancțiuni au fost aplicate pe străzile Mărgăritarului, Trandafirilor și Frunzelor pentru abandonare deșeuri pe domeniul public și neîncheierea contractelor de salubritate cu operatorul autorizat, în cuantum de 4.000 le”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Ploiești.
Citiți și: Controale în estul Ploieștiului, în zonele transformate ilegal în gropi de gunoi. Mai multe persoane amendate pentru aruncarea deșeurilor pe domeniul public
Foto: Poliția Locală Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană