-
O intervenție este în derulare luni, în jurul prânzului, la o rafinărie din zona Ploieștiului, în urma unui incident petrecut în timpul unei lucrări, eveniment soldat cu mai multe victime.
-
Nouă muncitori s-ar fi intoxicat.
Incidentul s-a petrecut la Brazi, unde mai multe persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon și hidrogen sulfurat.
Potrivit unor surse, accidentul a avut loc în rafinăria Petrobrazi, unde se efectuează lucrări în cadrul reviziei periodice.
„La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, ambulanța SMURD - TIM, o ambulanță pentru transport personal și victime multiple și două ambulanțe SAJ Prahova.
Este vorba despre 9 persoane intoxicate cu monoxid de carbon și hidrogen sulfurat toate aflate în stare de conștiență, dintre care 4 au necesitat perfuzare, restul de 5 persoane fiind stabile.
Toate persoanele sunt asistate la fața locului și urmează să fie transportate la spital”, a informat ISU Prahova.
Citiți și: Concluziile anunțate de Garda de Mediu Prahova, după controalele la rafinăriile din Ploiești. Inspectorii au dat amenzi de 300.000 de lei
Din informațiile de până acum, persoanele afectate efectuau lucrări la o instalație a operatorului, dar nu sunt angajate în cadrul rafinăriei, ci la o firmă contractată să deruleze intervențiile respective.
Foto ilustrație
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană