- De câteva zile sunt în alertă și autoritățile din Valea Călugărească, după ce prezența unui pui de urs a fost semnalată în zona Valea Mantei.
- Azi-noapte a fost organizată și o acțiune de căutare, în vederea relocării sau alungării animalului.
- Până la prinderea acestuia, administrația locală face apel la cetățeni, să manifeste prudență.
Avertismentul privind pericolul din zona Valea Călugărească a fost lansat de autoritățile locale și vine la câteva zile după ce, tot în partea de est a județului, un urs a creat probleme și la Vadu Săpat.
„Începând cu data de 2 iunie, a fost semnalată prezența unui pui de urs în satul Valea Mantei! Încă de la primele sesizări, zona a fost atent monitorizată, iar autoritățile au intervenit constant în încercarea de a alunga animalul din apropierea gospodăriilor”, a anunțat primarul Ioana Neagu în contextul în care, azi-noapte, reprezentanți ai Jandarmeriei și Asociației Vânătorilor, însoțiți de un doctor veterinar-membru SVSU (Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență), au derulat o acțiune de alungare/relocare în siguranță a animalului.
Citiți și: Un urs a atacat o gospodărie din Vadu Săpat și a lăsat prăpăd în urmă (Foto)
Între timp, autoritățile le cer localnicilor să fie atenți în timpul deplasărilor, mai ales dacă trec prin zone mai izolate sau cu vegetație deasă. „Nu vă apropiați de animal, nu încercați să-l fotografiați și nu îi oferiți hrană. În cazul în care observați ursul, sunați la 112” recomandă, de asemenea, reprezentanții administrației locale.
Foto: Primăria Valea Călugărească
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană