Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

OPERAȚIUNEA JUPITER percheziții evaziune fiscală
Categorie: Știri locale
  • Patru prahoveni ar fi vândut, ilegal, animale în valoare de 3,2 milioane de lei, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit.

„În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 5 iunie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – I.P.J. Prahova, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, pun în executare 14 mandate de percheziție domiciliară, în județul Prahova, în municipiul București, în județele Arad, Bihor, Brașov, Sibiu, Ialomița, Suceava și Vrancea, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală”, a anunțat Poliția Prahova, în urmă cu puțin timp.

Anchetatorii au descoperit că, începând din ianuarie 2020 și până în prezent, patru prahoveni ar fi obținut venituri din vânzarea animalelor vii către diverse persoane juridice, în valoare de 3.256.891 de lei, „cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat de 325.689 de lei, reprezentând impozit pe venit nedeclarat”.

DIn cercetări a ieșit la iveală că, „în vederea ascunderii sursei impozabile, persoanele implicate în activitatea ilicită de vânzare a animalelor vii, ar fi folosit foi/file de comercializare a produselor din sectorul agricol aparținând altor persoane autorizate (completate cu date nereale).

Animalele ar fi fost comercializate în principal către abatoare autorizate, folosind înscrisuri falsificate, care atestau în mod nereal calitatea de crescători de animale”.

Imagini din timpul perchezițiilor din dosar >>> VIDEO AICI

Cei patru suspecți vor fi conduși la audieri.

Citiți și: OPERAȚIUNEA JUPITER. Doi prahoveni sunt cercetați după ce ar fi furat o mașină și mai multe utilaje pe care le-ar fi incendiat pe câmp - VIDEO LINK

Perchezițiile care sunt în derulare la acest moment au loc cu sprijinul polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad, Bihor, Brașov, Ialomița, Suceava, Vrancea, precum și al polițiștilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

Imegini: Parchetul General - IGPR

 

Back To Top