În contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, Parohia Rotari din Protopopiatul Urlați a organizat joia trecută un eveniment comemorativ dedicat Episcopului Iosif Gafton al Argeșului și Râmnicului, care a slujit ca preot de mir în această parohie.
Cu acest prilej, în mijlocul comunității prahovene a fost prezent Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie, slujba Parastasului și sfințirea noii cruci amplasate la mormântul soției și fiicei ierarhului, în cimitirul parohial.

Momentul comemorativ, care marchează 100 de ani de la sosirea în parohie a Episcopului Iosif Gafton ca preot de mir cu numele Ioan, și 41 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, a fost pregătit de parohie printr-un program liturgic deosebit. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la orele dimineții a fost adusă în biserica parohială racla cu un fragment din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, de la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar din București, unde vrednicul ierarh slujise înainte de a intra în monahism.
Bucuria momentului a fost sporită de prezența Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte: părintele protoiereu Ionuț Negoiță, părintele Petroni Tănase, secretar al Protopopiatului Urlați, părintele paroh Gelu-Gabriel Anghelineș, precum și alți clerici din parohiile învecinate.

În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a evidențiat lucrarea pastorală a ierarhului comemorat, subliniind eforturile depuse pentru ridicarea bisericii parohiale:
„Din mărturiile episcopului găsite de preotul din vremea noastră, părintele Gabriel, aflăm că a întâlnit aici o atitudine potrivnică Bisericii, mai ales atunci când a hotărât să construiască acest lăcaș. Fără să aibă dimensiuni spectaculoase sau o arhitectură specială, biserica în care ne aflăm, refăcută, de altfel, recent, însemna foarte mult pentru o parohie de țară, iar el s-a ostenit și a rămas aici vreme de zece ani. Mărturisea atunci și mai târziu că marea lui bucurie a fost ridicarea acestei biserici. Dar, pe lângă această bucurie, a avut și mari încercări, întrucât la opt ani de la numirea sa a rămas văduv. Era tânăr, am putea spune chiar foarte tânăr, și doctorul de la un spital din Capitală i-a spus, atunci când preoteasa lui trebuia să nască: «Nu pot salva decât pe unul dintre ei, ori pe preoteasă, ori pe copilul care se va naşte». El a răspuns: «Nu sunt stăpân peste viață. Numai Dumnezeu este stăpân. Faceți ce trebuie făcut și eu voi primi toate ca venite de la Dumnezeu». Și a rămas văduv la opt ani de la numirea sa în această parohie. A mai rămas aici încă doi ani. A construit și o casă parohială, a încercat să facă mai multe lucruri, dar nu a fost întotdeauna primit așa cum se cuvine să fie primit un slujitor al Bisericii.”
La finalul Sfintei Liturghii, soborul de preoți a oficiat Parastasul pentru Episcopul Iosif Gafton și pentru membrii familiei sale: prezbitera Valeria, prunca Emilia și preotul Lucian. De asemenea, a avut loc sfințirea noii cruci și a unei plăci comemorative, așezate la mormântul situat în apropierea bisericii.
Cu această ocazie a fost vernisată și o expoziție comemorativă cu fotografii de arhivă, ilustrând aspecte din activitatea pastorală a ierarhului.

În semn de recunoaștere pentru organizarea evenimentului, Preafericitul Părinte Daniel a oferit părintelui paroh Gelu-Gabriel Anghelineș diploma omagială a Anului Centenar al Patriarhiei Române cu medalie, Consiliului parohial distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, iar Comitetului parohial distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.
Sursă: Ziarul Lumina
Citește și: Lipănești, dialog european pentru viitorul comunităților rurale
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană
