- Reprezentanții IJP Prahova au transmis, miercuri dimineață, informații oficiale cu privire la primele concluzii ale anchetei în legătură cu accidentul de aseară, dar și detalii privind activitățile care s-au derulat, la locul evenimentului, după impact.
Șoferul implicat în accidentul de pe str. Cameliei este un polițist care se afla în timpul liber. Acesta a lovit un pieton de 73 de ani care traversa pe trecere.
„Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați la data de 12 august a.c., în jurul orei 20:25, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Cameliei din municipiu.
Echipajul de poliție s-a deplasat de urgență la fața locului, iar din primele cercetări a rezultat că un bărbat, în vârstă de 35 de ani, ar fi condus un autoturism pe strada Cameliei către Șoseaua Nordului, și ar fi acroșat un pieton de 73 de ani, angajat în traversarea sectorului de drum, pe trecerea pentru pietoni.
Pentru documentarea cu exactitate a locului producerii evenimentului, a fost solicitată prezența unui tehnician criminalist. În cel mai scurt timp, după finalizarea cercetării la fața locului a unui alt accident rutier produs în localitatea Brebu, un lucrător specializat s-a deplasat pe strada Cameliei pentru efectuarea activităților specifice”, a precizat IJP Prahova.
Reprezentanții Poliției au menționat că șoferul „a fost testat la fața locului, în proximitatea autospecialei de poliție, atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul DrugTest, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Testarea a fost înregistrată cu dispozitivul Body Cam aflat în dotarea polițiștilor, înregistrarea constituind probă în dosarul penal.
Totodată, polițiștii rutieri au utilizat dispozitivul FARO FOCUS 3D, destinat cercetării la fața locului. Acesta permite documentarea cu maximă acuratețe și în mod obiectiv a scenei evenimentului, prin scanarea și măsurarea tridimensională a împrejurimilor, în vederea obținerii unei reproduceri digitale fidele, cu detalii precise la nivel milimetric. Dispozitivul asigură captarea completă și exactă a probelor și elementelor existente în teren, eliminând riscul pierderii unor date importante”.
Citiți și: Update. Pieton lovit de mașină pe strada Cameliei din Ploiești. Accidentul a avut loc la o trecere
Poliția a confirmat că șoferul este polițist, angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova. În momentul producerii accidentului, acesta se afla în timpul liber.
„Precizăm că toți cetățenii sunt egali în fața legii, iar măsurile legale vor fi dispuse indiferent de calitatea persoanelor implicate.
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova își reafirmă angajamentul ferm față de respectarea principiilor transparenței și legalității și reamintește importanța respectării legislației rutiere pentru siguranța tuturor participanților la trafic”, au mai transmis polițiștii după ce în mediul on-line au apărut imagini surprinse la locul evenimentului, dar și acuzații că șoferul nu ar fi fost testat, iar colegii săi au fi încercat să-i intimideze pe martorii prezenți.
Foto: INFO TRAFIC PRAHOVA
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană