• Primul eveniment din sezonul comunitar „Dâmbu pentru oameni”, care se desfășoară pe parcursul weekendurilor din perioada 31 august - 13 septembrie, are loc în ultima duminică de vară pe malurile râului Dâmbu, strada Cornățel, în zona blocurilor Mihai Bravu - Ploiești.
• Istoricul Lucian Vasile va fi ghidul ploieștenilor la „O plimbare prin istoriile Dâmbului”.
Duminică, 31 august, de la ora 11:00, pe strada Cornățel, malul pârâului Dâmbu, în dreptul blocurilor din Mihai Bravu, iubitorii istoriei Ploieștiului sunt invitați la „O plimbare prin istoriile Dâmbului”, o incursiune în acre vor afla poveștile uimitoare, o parte triste, câteva mai vesele și aproape toate necunoscute, ale cursului de apă care traversează orașul Ploiești.
„În ultima zi de vară vom face o plimbare lejeră pe malurile Dâmbului și prin zonele sale adiacente, explorând o parte a orașului despre care se vorbește prea puțin. Iar asta în ciuda faptul că de aici a pornit tocmai cea mai frumoasă poveste - cea a Ploieștilor. Vom discuta despre relația din Dâmbu și ploieșteni, despre angoasele, fricile și speranțele care au curs odată cu apa sa, despre imaginea de pârâu format din „50% apă și restul țiței”, precum și despre teribilele inundații care i-au definit trecutul.
Bineînțeles, vom descoperi și câteva dintre clădirile istorice din apropierea pârâului și le vom evoca pe cele pe care istoria s-a încăpățânat să le piardă în vâltoarea vremurilor trecute. Și, de ce nu, vom povesti câte puțin și despre viața cotidiană „la doi pași de Dâmbu” a ploieștenilor de ieri și mai de demult.
Va fi o plimbare ceva mai lungă, așa că vă recomandăm să aveți încălțăminte confortabilă, o șapcă sau o pălărie și o sticlă de apă rece. A, și multă voie bună”, transmit organizatorii.
Ghidul turului este binecunoscutul Lucian Vasile, istoric, fondator al Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU), ONG care derulează proiecte educaționale, editoriale și de cercetare dedicate în special istoriei ploieștene. Sub egida AEDU, Lucian Vasile publică articole pe platforma online RepublicaPloiesti.net și organizează de peste zece ani tururi istorice în Ploiești.
Evenimentul face parte din sezonul comunitar „Dâmbu pentru oameni", care se desfășoară pe parcursul weekendurilor din perioada 31 august- 13 septembrie 2025, pe malurile râului Dâmbu, strada Cornățel, în zona blocurilor Mihai Bravu - Ploiești.
Dâmbu pentru oameni este organizat de Asociația Ploiești pentru oameni, cu activități sprijinite de: Ambasada Regatului Țărilor de Jos în România, Institutul Francez din România, Goethe-Institut, Artown Now, Asociația pentru educație și dezvoltare urbană - AEDU, Outhentic Cycling Romania - Asociația Centrul Cultural și Comunitar Nucu, Escamonde Ploiești.
Evenimentul AICI.
Pe 7 septembrie, între orele 11:00 și 12:30, ploieșștenii unt invitați și la un panel de discuții deschis pe tema „Ce facem cu Dâmbu?”.
Sunt aduși la aceeași masă specialiști, reprezentanți ai autorităților, membri ai comunității și oameni pasionați de viitorul Ploieștiului, pentru a vorbi despre cum putem transforma malurile Dâmbului într-un spațiu verde, viu și prietenos.
Evenimentul AICI.
CITEȘTE ȘI: Malurile pârâului Dâmbu ar putea deveni zonă pietonală
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană