- Accidentul s-a produs la intersecția străzilor Gheorghe Doja și Victor Babeș, în apropierea Colegiului „Caragiale”, în urma evenimentului traficul în zonă fiind îngreunat.
Potrivit informațiilor primite la redacție de la martorii la accident, evenimentul ar fi avut loc în jurul orei 8.00, iar cel puțin o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au intervenit echipaje de Poliție și prim-ajutor (SMURD).
Update. Un biciclist ar fi fost lovit de autoturism. Victima este un tânăr care a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital.
Citiți și: Accident rutier grav la Albești-Paleologu. A fost solicitat elicopterul SMURD
Update. Din primele cercetări, polițiștii au constatat că un bărbat de 29 de ani ar fi condus un autoturism pe strada Gheorghe Doja din municipiu, iar la intersecția cu strada Victor Babeș ar fi intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de un tânăr de 24 de ani.
„În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Atât conducătorul auto, cât și biciclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat IJP Prahova.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană