- Cele trei cazuri au fost înregistrate pe parcursul zilei de vineri, la Comarnic, Bușteni și pe DN1B.
Primul dintre cele trei dosare penale a fost deschis pentru o alcoolemie de peste 1 la mie, în cazul unui șofer din București tras pe dreapta pe DN1.
Citiți și: Șofer beat criță oprit pe DN1, la Comarnic, în urma unei sesizări
Tot vineri, polițiștii din Bușteni au oprit un autoturism care circula pe strada Telecabinei. „Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 54 de ani, din județul Brăila, și, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au menționat reprezentanții IJP Prahova.
Al treilea șofer care a dat de bucluc după ce s-a urcat beat la volan este un bărbat de 51 de ani, din orașul Urlați, oprit pe DN1B. În cazul său, aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei trei conducători auto au fost duși la unități medicale, pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acum, ei sunt cercetați în cadrul a trei dosare penale, pentru conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Foto: IJP Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană