Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

republica de sub castani ultimul weekend
Categorie: Știri locale
  • Republica de sub Castani își deschide porțile pentru ultima dată, în acest an.
  • Ultimul weekend va fi dedicat uriașei familii a Ploieștiului.

Finalul acestei săptămâni coincide cu ultimul weekend în Republica de sub Castani și va încheia programul estival derulat, anul acesta, de administrația ploieșteană.

„Acum, înainte să tragem cortina peste acest sezon, vă invităm la ultimul dans. 

Dacă filmul românesc spunea «Astă seară dansăm în familie», la noi e chiar așa: în familia Republicii, direct sub Castani. Pe bulevardul pietonal și prietenos, redat ploieștenilor și transformat într-un loc viu, de comunitate, sau cum ne place nouă să-i spunem, #PloieștiulCelViu!”, concluzionează organizatorii.

Sâmbătă, pe 27 septembrie, va fi ziua seniorilor ploieșteni, „cei care ne-au arătat dintotdeauna că dansul, muzica și voia bună nu au vârstă”:

16.00 – 16.45 > Asociația Folclorică Brâu Muntenesc

16.45 – 17.30 > Secția Revistă a Teatrul Toma Caragiu (Daniela Răduică, Romeo Zaharia, George Capanu, cu baletul Majestic și Mihaela Rus amfitrion)

17.30 – 18.00 > Trupa Fresh Girls a Centrului Județean de Cultură Prahova „Acad. Eugen Simion”

Evenimentul este realizat de Primăria Ploiești, alături de Teatrul Toma Caragiu Ploiești și Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești.

Iar „pentru duminică pregătim o surpriză de final de sezon. Dar asta rămâne, deocamdată, secretul Republicii… ”, după cum au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești.

Citiți și: Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a publicat detalii despre costurile evenimentelor realizate în Republica de sub Castani și a criticat fostele administrații locale

Back To Top