- Cazul a fost înregistrat miercuri dimineață, la Gornet.
- Ursul ar fi fost prins într-un laț confecționat de un gospodar căruia un animal sălbatic îi făcuse prăpăd în gospodărie.
În jurul orei 6.00, polițiștii au fost anunțați, printr-un apel la 112, că pe raza comunei Gornet ar fi fost găsit un urs imobilizat în gardul împrejmuitor al unui imobil.
„La fața locului s-a deplasat de urgență o echipă specializată, constituită conform O.U.G nr. 81/2021, care a procedat la aplicarea măsurilor specifice de tranchilizare, în vederea extragerii în condiții de siguranță a animalului sălbatic.
Ulterior efectuării procedurii de tranchilizare, s-a constatat decesul exemplarului de urs.
În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști, a rezultat faptul că animalul se afla prins într-un dispozitiv metalic spiralat (laț), montat de un bărbat din localitate, care ar fi înregistrat anterior pagube cauzate de atacuri asupra unor animale domestice ce îi aparțineau”, a anunțat IJP Prahova.
Exemplarul de urs a fost predat, în custodie, paznicului de vânătoare din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, iar polițiștii continuă cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale evenimentului. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj.
Citiți și: Șeful de post din Chiojdeanca, cercetat pentru luare de mită
Foto ilustrație
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană