Un tânăr din Ploiești, elev al Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza”, a lansat o campanie umanitară dedicată persoanelor nevoiașe, în perioada sărbătorilor de iarnă.
Proiectul „HOPE” își propune să le aducă sprijin persoanelor vulnerabile din Ploiești, București și localitățile din jur, printr-o acțiune caritabilă organizată în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie. „Cu dorința de a face voia Domnului și de a oferi oamenilor un Crăciun special, am constatat, cu durere în inimă, că multe persoane sunt singure, stau în frig și în condiții extrem de nefavorabile. Nașterea Domnului a reprezentat speranță pentru noi toți, chiar și pentru ei, oamenii nevoiași. Cu ajutorul Domnului, anul acesta îmi doresc ca, în a doua seară de Crăciun, pe 26 decembrie, Domnul, prin noi, să îi binecuvânteze și pe ei”, transmite organizatorul campaniei, în mediul online.
Beneficiarii vor primi haine, încălțăminte, mâncare caldă, jucării și alte cadouri, toate provenite din donațiile celor care doresc să se implice. Articolele vestimentare și bunurile neutilizate pot fi transformate în pachete destinate familiilor și persoanelor care au nevoie de sprijin în perioada sărbătorilor, potrivit anunțului de pe rețelele de socializare.
Cei interesați să contribuie la inițiativă pot completa următoarele trei formulare dedicate: pentru donarea de cadouri, pentru voluntarii care doresc să participe la distribuirea pachetelor, respectiv pentru semnalarea cazurilor care au nevoie de ajutor.
Pentru detalii suplimentare privind modul de organizare al proiectului „HOPE” sau donațiile, cei interesați pot apela numărul 0753 085 058 - Emi Militaru.