Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Georgeta Dumitrescu, arhitecta, Spital, Ploiesti, Campina,
Categorie: Știri locale

• Arhitecta Georgeta Dumitrescu s-a stins din viață în a doua zi de Crăciun, a anunțat Societatea Culturală „ATOM”.
• Ea a participat, de-a lungul carierei sale, ca autor sau coautor, la proiectarea multor clădiri cunoscute din întregul județ, printre care Maternitatea și Spitalul CFR din Ploiești, sau Casa Tineretului din Câmpina.

Georgeta Dumitrescu (1939 – 2025) a fost arhitectă cu realizări deosebite și cu activitate de notorietate în domeniu.

Membră a Uniunii Arhitecţilor din România (UAR), Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) și a Registrului Urbaniștilor din România (RUR), arhitecta Georgeta Dumitrescu era absolventă a Institutului de arhitectură „Ion Mincu”, promoția 1964, precizează Societatea Cuturală „ATOM” Ploiești.

Profesional, și-a desfășurat întreaga activate în cadrul Institutului de Proiectări Prahova (fost DSAPC, după revoluție societatea Consproiect SA), în perioada 1964-2003.
Printre cele mai reprezentative proiecte de arhitectură și urbanism, realizate ca autor sau coautor, Societatea Cuturală „ATOM” Ploiești amintește:

- Extindere Spital Băicoi, județ Prahova;
- Extindere Casa de Cultură, oraș Vălenii de Munte;
- Blocuri cu spații comerciale, intersecția Mihai Viteazul, Ploiești (Modern și Caraiman);
- Blocuri de locuințe unicat în cadrul ansamblurilor de locuințe – Ploiești Vest și Mihai Bravu;
- Proiect de sistematizare Ansamblu Mihai Bravu – Ploiești;
- Proiect de sistematizare Micro 1 - Ploiești – Vest;
- Patinoar artificial – Ploiești (proiect neexecutat);
- Casa Tineretului – Câmpina;
- Spital Obstetrică – Ginecologie – Ploiești;
- Magazin Universal – Sinaia;
- Magazin Universal - Breaza;
- Sanatoriul de Recuperare Cardiovasculară – Breaza;
- Spital CFR – Ploiești;
- Sediu PECO – Ploiești;
- Sediu BCR – Ploiesti;
- Sediu CONPET - Ploiești;
- Palatul de Justiție – Ploiești;
- PUG comunele Talea, Adunați, Bertea, din județul Prahova.

Cei care doresc sa îi aducă un ultim omagiu o pot face luni după-amiază, la paraclisul bisericii Sf. Apostol Andrei.
Slujba de înmormântare va avea loc marți, 30 decembrie, ora 13:00, la paraclisul bisericii Sf. Apostol Andrei, iar înmormântarea la cimitirul Viișoara din Ploiești.

Dumnezeu s-o odihnească!

CITEȘTE ȘI: Drumeție încheiată tragic, în Piatra Craiului

Back To Top