- Jandarmii l-au surprins pe individ în timp ce încerca să-i sustragă femeii suma pe care o avea în mână. Aceasta scosese banii din buzunar ca să-i numere.
La vederea banilor, hoțul a gândit și pus în aplicare rapid un plan, însă ghinionul său a fost că a fost prins în flagrant de jandarmi.
„În data de 05 februarie 2026, în jurul orei 11:00, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, aflată în zona de Sud a municipiului Ploiești, a observat o femeie așezată pe o bancă, având o sumă de bani în mână și un bărbat, aflat în imediata apropiere care încerca să îi sustragă banii. Având în vedere situația, patrula a intervenit de îndată, reușind interceptarea și imobilizarea bărbatului.
Ulterior, femeia a declarat că, în timp ce aștepta autobuzul pentru a se deplasa către domiciliu, a scos banii din buzunar pentru a-i verifica. În acel moment, bărbatul s-a apropiat sub pretextul solicitării unei brichete, iar imediat după aceea a încercat să îi smulgă suma de bani din mână”, au relatat reprezentanții IJJ Prahova.
Jandarmii au întocmit actele de sesizare și împreună cu persoana în cauză le-au predat organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiunea de tâlhărie.
Citiți și: Role întregi de cablu cu inserție metalică au fost recuperate de jandarmi. Hoții, prinși în flagrant în zona Crângul lui Bot - VIDEO LINK
„Nu țineți la vedere bunurile de valoare (bani, telefon, portofel etc.)! Fiți vigilenții în stațiile mijloacelor de transport în comun și în locurile aglomerate! Fiți atenți la persoanele care se apropie nejustificat de dumneavoastră! Dacă sunteți martorii unor incidente similare vă recomandăm să nu vă expuneți unor posibile pericole și să apelați numărul unic de urgență 112”, recomandă jandarmii.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană