- La aproape 11 luni după ce a fost rănit grav de o ursoaică, șeful formației Salvamont Predeal, Mihai Marina, s-a aflat din nou alături de colegii săi.
- A venit deocamdată doar în vizită, dar cu o uriașă speranță și dorința ca, peste o vreme, își va relua misiunea de salvator.
„Mihai s-a întors acasă, la sediul Salvamont din Predeal, locul care pentru el înseamnă mai mult decât un serviciu, înseamnă familie. Mihai le transmite tuturor mulțumiri sincere pentru implicare, pentru gândurile bune și pentru sprijinul constant oferit în această perioadă dificilă.
Recuperarea continuă, așa cum știe cel mai bine un salvator montan: cu multă muncă, răbdare și antrenament. Avem încredere că drumul pe care îl parcurge acum îl va aduce, nu peste mult timp, din nou alături de noi, acolo unde îi este locul, pe pârtie”, au transmis colegii săi, după întâlnirea de sâmbătă.
În martie 2025, Mihai a fost rănit grav după ce a fost atacat de o ursoaică, pe o stradă din stațiune, în zona pârtiei Clăbucet.
Citiți și: Un bărbat a fost atacat de urs, la Predeal. Update: Victima, un salvamontist al formației locale
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- TikTok Actualitatea Prahoveană