Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

suspecte furt jandarm aflat în timpul liber
Categorie: Știri locale
  • Femeile ar fi încercat să sustragă produse dintr-un supermarket aflat în vestul Ploieștiului.
  • Spre ghinionul lor, la ieșire, au fost oprite de agentul de securitate și luate la întrebări. Un jandarm aflat întâmplător în zonă a intervenit în sprijinul agentului de pază, apoi a prins-o pe una dintre suspecte, care reușise să fugă de la locul faptei.

Jandarmul, care face parte din echipa Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploiești, se afla în timpul său liber, miercuri după-amiază, când a intervenit în cazul de furt înregistrat în supermarketul în care mersese la cumpărături.

Acesta a observat agitația unui agent de pază care încerca să oprească cele trei persoane ce ar fi părăsit magazinul fără a achita toate bunurile. „Două dintre suspecte au fost interceptate imediat și conduse înapoi în incinta centrului comercial, unde au fost lăsate sub supravegherea personalului de securitate. Jandarmul a pornit apoi în urmărirea celei de-a treia femei, pe care a reușit să o prindă la aproximativ 200 de metri de locul incidentului și să o aducă înapoi la magazin”, au relatat reprezentanții Grupării Mobile.

Citiți și: Ploieștean arestat pentru furt. A reușit să dea lovitura abia la a treia încercare

Cele trei persoane, împreună cu actele de sesizare penală, au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi „Matei Basarab” Ploiești

Back To Top