- Accidentul a avut loc în această dimineață, pe DJ102E - drumul spre Plopu.
Potrivit ISU Prahova, în autoturismul care s-a răsturnat de afla o singură persoană, o tânără de 25 de ani.
„La fața locului au intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului 1 Ploiești și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
În eveniment a fost implicat un autoturism, acesta fiind răsturnat pe plafon, în care se afla o singură persoană.
Victima, o femeie în vârstă de 25 de ani, era conștientă la sosirea echipajelor, ieșită din autoturism, a primit îngrijiri medicale la fața locului și, ulterior, a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare”, a precizat sursa citată.
Împrejurările în care s-a produs accidentul rutier vor fi stabilite de polițiști, în urma cercetărilor.
Update. Șoferița implicată în accidentul de la Bucov ar fi intrat pe contrasens, apoi s-a răsturnat cu mașia. Femeia a ajuns la spital
Foto: ISU Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană