- Jandarmii Grupării Mobile „Matei Basarab“ Ploiești au participat, în perioada sărbătorilor, la peste 35 de misiuni în domeniul ordinii publice.
„În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 4 avertismente și 10 amenzi, pentru fapte precum adresarea de injurii și expresii jignitoare, provocarea de scandal sau consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.
Acțiunile jandarmilor Grupării Mobile Ploiești, din toată această perioadă, au avut un caracter preponderent preventiv și au vizat asigurarea unui climat civilizat, necesar desfăşurării evenimentelor organizate la nivelul localităților”, anunță reprezentanții Grupării Mobile, în bilanțul transmis în cursul zilei de marți.
Citiți și: Bilanț după miniviacanța de Paște: peste 600 de sesizări, în Prahova, prin 112, și 10 dosare penale pentru infracțiuni rutiere
18 misiuni au avut ca scop asigurarea măsurilor de ordine la evenimente cu caracter religios sau sportiv, iar celelalte au vizat menținerea unui climat de siguranță în spațiul public.
Citiți și: Amenzi de peste 6,3 milioane de lei date de ANPC. Comisarii urmăresc acum și anunțurile din online
Foto: Gruparea Mobilă de Jandarmi Ploiești
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană