Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

flagrant furt ploiesti
Categorie: Știri locale
  • Doi bărbați au fost surprinși de jandarmii prahoveni în timp ce transferau zeci de cutii cu piese pentru chei tubulare.

Cei doi indivizi au fost prinși în flagrant vineri, în jurul orei 14.00, pe str. Cubului din Ploiești, în timp ce transferau din remorca unui camion într-un autoturism 93 de cutii ce conțineau peste 1.800 de piese pentru chei tubulare.

„Având în vedere suspiciunile privind proveniența bunurilor, colegii noștri au intervenit de îndată, au legitimat persoanele implicate și au întocmit actele de sesizare pentru suspiciunea săvârșirii infracțiunii de furt.

Cele două persoane, împreună cu bunurile identificate, au fost predate organelor de urmărire penală competente, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale”, a precizat IJJ Prahova.

Citiți și: Suspecții de furturi din locuințe prinși în urma unui flagrant de polițiștii prahoveni au fost arestați preventiv

Back To Top