- Scris de Ioana POPA
O mașină a luat foc, luni, pe un drum din comuna prahoveană Bălțești.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
O nouă schemă de înșelăciune a fost aplicată la Ploiești. Escrocul, cunoscut pentru modul său de operare, ar fi făcut victime în mai multe zone ale țării și era deja cercetat pentru fapte de același fel. Cea mai recentă ispravă a sa a lăsat o bătrână din Prahova fără 800 de lei. Femeia s-a lăsat convinsă când acesta s-ar fi recomandat a fi director de spital și i-ar fi promis să o ajute.
Vremea capricioasă a dat peste cap planurile organizatorilor și ale celor care își anunțaseră participarea la picnicul programat de Asociația "Prahova în Acțiune" pentru sâmbătă, 11 mai, la Sala Sporturilor. Dar nu totul a fost pierdut, ba dimpotrivă. Produsele primite de la parteneri, pentru acest prilej, au fost donate nevoiașilor din Ploiești.
Până acum un an, Mihaela Mocanu, la cei 30 de ani abia împliniți, reușise să-și facă loc în lume și să-și creeze o familie frumoasă care să o facă fericită. Un diagnostic crunt și provocările care au venit oată cu acesta au făcut-o să-și piardă nu numai sănătatea, ci și familia. După divorțul care a lăsat-o și fără cele două fetițe ale sale, Mihaela are acum nevoie de resurse morale și financiare să înfrunte boala și să-și recupereze copiii.