- Scris de Ioana POPA
Numărul cazurilor de trichineloză a explodat, odată cu apropierea sărbătorilor, când mai toți gospodarii sacrifică porcii din bătătură. Unii nu s-au putut abține și au și gustat din preparate înainte de efectuarea examenului trichineloscopic, ba chiar au dat și altora din pomana porcului bolnav.
În fiecare sâmbătă, fără excepție, voluntarii se adună la Biserica Buna Vestire, pentru a ajuta în cadrul campaniei care a ajuns să hrănească, acum, 170 de ploieșteni nevoiași. Echipa, care de la trei voluntari a ajuns, deja, la 20 de persoane, vrea ca, de Crăciun, să aducă o bucurie în cât mai multe familii sărace din municipiu.
Până sâmbătă, pe 16 decembrie, o carte de condoleanțe deschisă în memoria Regelui Mihai I este deschisă și la Ploiești.
DC 134 din Sinaia, drumul care duce la Cota 1400, a fost închis duminică.
Ca să fii hoț îți trebuie îndemânare, tupeu, dar și un strop de minte. Această ultimă calitate le-a lipsit unor borfași care operau în Ploiești, așa că au ajuns repede pe mâna Poliției.
Șase echipaje de pompieri din partea ISU Prahova au acționat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru lichidarea unui incendiu deosebit de violent, într-o gospodărie din comuna Brebu.
Din 27 noiembrie până în prezent, în Prahova au confirmate șapte cazuri de rujeolă, dintre care șase într-o singură săptămână, potrivit raportărilor Institutului Național de Sănătate Publică. Asta după ce în județ nu a mai apărut nicio îmbolnăvire, din august încoace. Direcția de Sănătate Publică a informat Prefectura cu privire la un număr dublu de pacienți, susținând că toate cazurile sunt... din alte județe!
Apel disperat, sâmbătă dimineață, la 112, al unui bărbat din Câmpina care și-a găsit fiul spânzurat.
Amenzi și dosare penale, în urma raziei efectuate în weekend, de polițiști, în Oborul din Ploiești și în cartierul Bereasca. Oamenii legii care au verificat legalitatea actelor de comerț au găsit scoase la vânzare, ilegal, alcool, țigări și alte bunuri.