- Scris de Cristina Marinescu
Un șofer care nu a oprit la semnalele unui echipaj de poliție a devenit, imediat, protagonistul unei urmăriri ca-n filme. Deznodământul nu a fost tocmai fericit, însă, pentru conducătorul auto care a încercat să se piardă în traficul din Ploiești.
O acţiune derulată, joi, de Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al I.J.P. Prahova, în piaţa din Puchenii Mari, s-a lăsat cu măsuri dure față de comercianți. Aceștia s-au ales cu amenzi de aproape 45.000 de lei și au rămas fără aproape 4,5 tone de produse, care le-au fost confiscate.
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a amenințat, miercuri seară, că se aruncă dintr-un punct destul de înalt al noii pasarele de peste calea ferată, de la Gara de Vest.
Două ambulanțe și un echipaj SMURD au fost trimise la Bușteni, joi după-amiază, după ce 35 de persoane, inclusiv 10 copii, au început să acuze stări de rău.
Zonele verzi din vecinătatea Gării de Vest şi a cartierului de locuinţe ANL de pe strada Libertăţii, din Ploieşti, sunt ignorate total de autorităţile locale, bălăriile de aici ajungând la un nivel impresionant. O ploieşteancă a trimis pe adresa redacţiei mai multe imagini făcute în jurul blocurilor ANL, în apropierea şcolii din cartierul 9 Mai, reclamând că angajaţii SGU care se ocupă de spaţiile verzi au refuzat să tundă iarba de aici.
Un polițist din Prahova a refuzat, miercuri, mita care i-a fost oferită de un conducător auto pe care îl oprise în trafic, pentru săvârșirea unor abateri de la Codul rutier.
Prahova se află printre județele cu destule note de 10, la Titularizarea din 2017, dar are, în dreptul său, și peste 100 de note sub 5 (
Incident bizar, miercuri seară, în cartierul sud al Ploieștiului. Un copac de pe strada Cumpătul s-a prăbușit pe carosabil, avariind și trei dintre mașinile aflate în zonă, conform informațiilor furnizate de Poliția Prahova.
Circul Globus a transferat, la Zoo Bucov, mai multe animale din menajeria sa, ca urmare a modificării legislației, în baza cărora, cu mici excepții, folosirea necuvântătoarelor în spectacolele de circ este interzisă.