Proiectul „Cursuri de informare și prevenire a traficului de persoane pentru școlile gimnaziale din județul Prahova”, care a implicat 450 de elevi și 35 de profesori din patru unități școlare din județ, s-a încheiat cu succes în această lună.
Inițiativa a avut drept scop educarea și sensibilizarea elevilor și cadrelor didactice cu privire la riscurile și metodele de prevenire a traficului de persoane.
Primarul Mihai Polițeanu a premiat vineri doi ploieșteni speciali, pentru realizările lor la evenimentele internaționale organizate de Special Olympics.
Evenimentul a avut loc în cadrul unui atelier handmade organizat de Primăria Municipiului Ploiești cu ocazia Zilei Mondiale a Persoanelor cu Sindrom Down, la care au participat 25 de copii și familiile acestora.
Un bărbat de 50 de ani a fost găsit inconștient, pe 12 martie, pe peron, în Gara Câmpina.
Singurele detalii oficiale despre acest caz au fost făcute publice după cinci zile, de IJP Prahova, printr-un comunicat din care reieșea că ar fi fost vorba despre un accident.
Victima, un fost polițist de investigații criminale, s-a stins după o săptămână de la incident, pe patul de spital, iar familia consideră că împrejurările în care acesta a fost grav rănit sunt suspecte și că tragica întâmplare nu poate fi catalogată prea lense drept accident.