Un taximetrist de 33 de ani, din Ploiești, este cercetat pentru ultraj după ce a reacționat agresiv, joi seară, când un echipaj de Poliție Rutieră l-a tras pe dreapta, pentru un control.
S.C. CORAL IMPEX S.R.L., operatorul din Ploiești pentru dezinsecție, dezinfecție și deratizare, a anunțat că efectuează, în perioada 12-14 august, acțiuni suplimentare pentru combaterea țânțarilor, în mai multe zone din municipiu.
Informațiile propagate în mediul on-line în ultimele ore arată că mama gemenilor care au murit miercuri seară, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc de pe Bd. Republicii din Ploiești (VEZI DETALII), s-ar fi aflat în altă cameră, făcând live pe Facebook, și habar nu avea de ce se întâmplase cu micuții.
O femeie din Urlați a alertat Poliția, miercuri seară, în jurul orei 23.00, alarmată de faptul că nepoata sa, în vârstă de 13 ani, a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Primarul comunei prahovene Dumbrava, Marian Apostol, a lansat un apel către microbiștii din localitate, solicitând sprijin pentru editarea unei publicații locale cu tematică sportivă.
Orașele prahovene Vălenii de Munte și Breaza găzduiesc, în acest weekend, festivaluri tradiționale pentru care, în anumite intervale, va fi necesară și impunerea unor restricții de circulație.
Polițiștii din Ploiești au depistat în trafic, în cadrul unei acțiuni derulate marți seară, un șofer care se urcase la volan aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.