- Scris de Anca Visan
În Ploieşti vor exista cel puţin două aşa-zise spitale de susţinere în criza generată de noul coronavirus, cu alte cuvinte rolul lor fiind de a prelua suspecţii, în condiţii speciale, şi de a-i trata până la eventuala confirmare a îmbolnăvirii, scenariu în care aceştia vor fi transferaţi la Boli Infecţioase. Spitalul CF va fi printre aceste unităţi medicale de susținere, cum este și secția Pneumologie din zona Oborului Ploieşti. Pentru a se asigura că toate aceste etape vor fi parcurse fără a afecta activitatea curentă, conducerea spitalului CF a organizat din timp activitatea, luând cele mai severe măsuri de circulație și protecție.