- Scris de Ioana POPA
Zece persoane, inclusiv trei copii, se aflau în trei mașini implicate, duminică, în jurul orei 15.00, într-un accident la ieșirea din Ploiești, în zona Metro-sens giratoriu benzinăria Lukoil.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
De Cristina Toma Cochinescu ați tot auzit, cu siguranță, în ultimii ani, în legătură cu Prahova și Ploiești, în special. Dacă numele vă sună cunoscut, dar nu știți cu ce domeniu să-l asociați, este probabil firesc. S-a implicat în multe și a făcut-o de fiecare dată bine, încât poate este greu să cuprinzi, pur și simplu, că o singură persoană poate activa cu succes în atâtea domenii.
Luni se derulează, la nivelul municipiului Ploiești, lucrări din programul anual de mentenanță al operatorului de termoficare. Pe 8 iulie sunt programate probe de presiune care vor duce la oprirea furnizării apei calde, pentru mai multe ore, în câteva cartiere ale municipiului.
Apa Nova Ploiești va întrerupe temporar alimentarea cu apă potabilă a unor consumatori de pe str. Ghighiului, luni dimineață, pentru intervenții în vederea reparării unei conducte.