Procurorii DNA fac, marți dimineață, percheziții informatice în dosarul Tel Drum.
În cadrul descinderilor de marți, anchetatorii verifică datele din calculatoarele ridicate de la companie, potrivit Antena 3. În acest dosar, directorul general şi adjunctul său sunt cercetați pentru că ar fi obţinut ilegal fonduri europene, iar prejudiciul se ridică la peste patru milioane de lei.
Perchezițiile au loc la mai puțin de o săptămână de când DNA a anunțat începerea urmăririi penale față de această societate și mai mulți reprezentanţi sau foști directori ai săi, într-un dosar privind obținerea pe nedrept de fonduri europene (VEZI DETALII).