Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

vaccin hexavalentMinisterul Sănătății a încheiat analizele de testare necesare pentru dobândirea certificatului de obținere a seriilor oficiale pentru cele 198.000 de doze de vaccin hepatitic B, care se află în depozitul furnizorului. Oficialii dau asigurări că serul, care ar trebui administrat în maternitate, imediat după nașterea copilului, dar care a lipsit multă vreme din țară, va fi distribuit începând de săptămâna viitoare.

Oficialii MS recunosc că în maternități mai există doar 5000 de doze de vaccin hepatitic B. "Acolo unde stocul de vaccin s-a epuizat și nu există posibilitatea redistribuirii unei cantități suficiente de vaccin, până la primirea noilor doze, sunt vaccinați copiii născuți din mame purtătoare de virus hepatitic B, iar pentru ceilalți copii se aplică schema alternativă de vaccinare, la medicul de familie, cu vaccin hexavalent care conține și vaccinul hepatitic B", au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.

Vaccinul hexavalent se administrează, însă, potrivit schemei naționale de imunizare, abia începând de la două luni.

Back To Top