Cel mai nou raport dat publicității de Eurostat dezvăluie un adevăr cutremurător. Aproximativ o 33% dintre persoanele sub 75 de ani care au murit în Europa ar fi putut fi salvate. Cifrele, raportate la situația din anul 2015, sunt de-a dreptul de necrezut, statisticile oficiale arătând că, în România, rata acestor cazuri se apropie de 50%, fiind cea mai ridicată la nivelul UE.
Potrivit Eurostat, 1,7 milioane de persoane cu vârste sub 75 de ani au murit în țările Uniunii Europene, în anul 2015, dar peste 570.000 dintre aceste decese (33,1%) au survenit prematur. "Cu alte cuvinte, unul din trei decese ar fi putut fi evitat, datorită cunoștințelor medicale și tehnologiei de care dispunem la acest moment", se arată în raportul Eurostat.
Atacurile de cord au provocat mai mult de 180.000 dintre morțile care puteau fi evitate, la persoane sub 75 de ani, potrivit situației date publicității de Eurostat. Pe următoarele locuri în clasament sunt cauza precum infarctul (peste 89.600 de cazuri), cancerul colorectal (66.800 de cazuri), cancerul la sân (aproximativ 49.900 de cazuri), hipertensiunea (30.400 de cazuri) și pneumonia (aproape 26.000 de cazuri).
Dacă în țări precum Franța, Belgia sau Danemarca, rata deceselor care puteau fi evitate este undeva la 25% din totalul cazurilor înregistrate la persoane cu vârste sub 75 de ani, în estul Europei procentul crește spectaculos, către 50%.
Astfel, rata a fost de 44,2% în Slovacia, 47,0% în Lituania și 47,5%. La acest capitol, însă, România deține recordul absolut, cu o rată de (48,6%). Practic, potrivit Eurostat, aproape jumătate dintre românii sub 75 de ani care au murit în 2015 puteau fi salvați!
Prin decese care puteau fi evitate, în întocmirea acestui raport s-a făcut referire la decese care nu s-ar fi produs la vârsta respectivă a pacientului dacă boala ar fi fost depistată la timp și tratată corespunzător.