Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

viorica dancila1Viorica Dăncilă a comis greșeli grave la aproape fiecare apariție publică, unele dintre ele ducând la crearea unor situații stânjenitoare și în fața delegațiilor străine sau în timpul deplasărilor prim-ministrului român peste hotare. În spatele lui Dăncilă stă, însă, o armată de consilieri, care ar trebui să mai reducă din doza de penibil asociată aparițiilor publice ale premierului. Nu mai puțin de 16 persoane, unele cunoscute în spațiul public, altele mai puțin, au rolul de a compensa lipsurile Vioricăi Dăncilă.

Doi dintre consilierii premierului au fost pregătiți la Ploiești. Atât Ioan Mihalcea, cât și Florin Radu Ciocănelea, sunt absolvenți ai Institutului de Petrol și Gaze.

Ioan Mihalcea a absolvit Institutul de Petrol şi Gaze cu specializare în petrochimie şi a ocupat din 1980 până în 1990 funcţia de secretar economic în cadrul Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale. Ulterior, a fost managerul mai multor companii private din domeniul importurilor şi exporturilor de produse industriale şi de consum, până în 2015, atunci când a ocupat funcţia de consilier la Ministerul Economiei. Din 2015 până în 2017, când a devenit consilierului premierului Mihai Tudose, a condus din poziţia de manager Meximpex SRL, una dintre firmele care a câştigat în 2016 o licitaţie organizată de RATB pentru achiziţia de carduri contactless. Mihalcea Ioan este şi „fost campion naţional al României la tir cu armă de calibru redus”, scrie Adevărul într-un material în care îi prezintă pe cei care ar trebui să fie "oamenii premierului".

Mihalcea a fost numit în funcția de , în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului de Mihai Tudose, în noiembrie 2017.

Cât despre Florin Ciocănelea, acesta a fost reprezentant local al companiei Bankers Petroleum Canada. A absolvit Institutul de Petrol şi Gaze cu specializarea de inginer în foraj şi producţie de ţiţei şi gaze în 1986, an în care a şi început să lucreze la Schela de Producţie Petrolieră Poeni din judeţul Teleorman. Şapte ani mai târziu era promovat ca inginer principal de zăcământ în compania Petrom RA acolo unde a ocupat funcţii de conducere până în 2004, mai scrie Adevărul.

Conform unei decizii din martie 2018, acesta a devenit consilier al premierului cu atribuții în domeniul energiei.

Ceilalți consilieri ai Vioricăi Dăncilă sunt: Barbu Nelu Vasile, Bulai Oana Gianina (dezvoltare regonală), Dascălu Elena Doina, Diamescu Andrei-Marius (securitate națională), Fedorca Victor Stelian (educație), László Borbély, Mihalache Costin, Păstîrnac Andreea (politică externă), Popa Florian (sănătate), Rogin Tudor Bogdan, Shhaideh Sevil, Țipișcă Radu (situații de urgență), Varga Dana Rozalia (problematică romă), Vâlcov Darius Bogdan (probleme economice).

Citiți mai multe despre fiecare consilier AICI.

Back To Top