Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Un acord semnat, joi, în ședința de Guvern, între Executiv și liderii federațiilor sindicale reprezentative din Educație prevede noi forme de sprijinire a sistemului de învățământ, inclusiv prin acordarea de salarii suplimentare cadrelor didactice, creșterea anuală a finanțării pentru acest sector și construirea a cel puțin 1.000 de grădinițe cu program sportiv.

Acordul a fost semnat de premierul Viorica Dăncilă și de liderii Federațiilor Sindicale Reprezentative din Învățământ: Anton Hadăr, preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, și Marius Nistor, preşedintele Federației Sindicatelor din Educație "Spiru Haret".

" Acordul are în vedere următoarele măsuri în domeniul educației:

Creșterea  sumelor destinate finanțării educației cu cel puțin 15% anual, comparative cu bugetul anului precedent, astfel încât să se ajungă la cel puțin 6% din PIB;

Devansarea creșterii salariale prevăzute până în anul 2022, până la data de 1 septembrie 2020;

Acordarea a doua salarii brute pe an pentru dezvoltarea personală și materiale didactice;

Acordarea unei sume de până la 5000 euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe, precum și cumpărarea terenului necesar construcției, pentru personalul didactic din mediul rural;

Acordarea unei garanții de stat de 80% pentru creditele luate în vederea achiziționării unei locuințe;

Acordarea unei prime de instalare în cuantum de trei salarii medii brute pe economie pentru personalul didactic care se titularizează în mediu rural;

Cadrelor didactice cu o vechime efectivă în învățământ de minimum 30 de ani, li se acordă la pensionare șase salarii medii brute pe economie;

Crearea unui cont unic de dezvoltare prin intermediul căruia toate universitățile să  poată demara/ finaliza proiecte de investiții;

Construirea a cel puțin 1000 de grădinițe cu program sportiv", au informat reprezentanții Guvernului.

Foto: gov.ro

Back To Top