Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore,  9.791 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.822.256 de lei, a anunţat, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

 

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.016 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 96 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile, a transmis, luni, Grupul de Comunicare Strategică.

Pe acelaşi subiect: 

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.020 de persoane. Alte 71.293 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 379 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Back To Top