Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că au fost luate deja măsuri suplimentare la nivelul sistemului sanitar, în contextul evoluției alarmante a pandemiei, din ultimele zile, și spune că nerespectarea măsurilor va duce la o "creștere exponențială", în următoarea perioadă. Acesta pune cifrele îngrijorătoare pe seama reluării a numeroase activități, în luna septembrie, referindu-se inclusiv la reînceperea cursurilor în școli, redeschiderea restaurantelor și a sălilor de spectacole, campania electorală și alegerile.

 

Ministrul Sănătății a anunțat, potrivit realitatea.net, că “sunt 583 de pacienţi la Terapie Intensivă dintre 179 sunt cei care sunt pe ventilaţie mecanică". "Dar nu doar Terapie Intensivă, ci adresabilitatea pe care o vedem la unităţile de primire urgenţe pentru patologie respiratorie sau pentru febră, precum şi aglomerările din secţiile de boli infecţioase sau pneumologie, spitale suport Covid sunt readaptate în această perioadă. Încă de acum trei zile am recomandat DSP-urilor din judeţe să reevalueze acele spitale care erau suport Covid şi care au solicitat pentru activitate non-Covid să fie reevaluate pentru a putea ajunge la capacitatea de paturi, precum şi a disponibiliza tot ce înseamnă 10% din paturile de Terapie Intensivă în rezervă pentru orice eventualitate. În acest moment stăm pe 2.064 de cazuri, încercăm să stabilizăm o medie sau un platou la 2.000 de cazuri, dar nu ţine doar de noi”, a afirmat ministrul Sănătăţii, potrivit sursei citate.

Acesta a indicat principalele cauze ale creșterii numărului de infectări: "Am ajuns la reluarea în septembrie a activităţilor, tot ce a însemnat şcoală, tot ce a însemnat activitate economică, tot ce a însemnat reîntoarcere din concedii, redeschidere restaurante, redeschidere cinematografe, teatre, campanie electorală şi alegeri locale. Avem aceeaşi parametri pe care îi menţinem. La nivelul a tot ce înseamnă activităţi economice, că este restaurant, că este teatru, că este cinematograf, acel indice de 1,5 va duce la închiderea acestora, tot ce înseamnă indice de până în 1, 1 şi 3 sau peste 3 va readapta o activitate şcolară, iar organele în drept vor face acea evaluare ca acele precauţii să fie respectate”.

Nelu Tătaru a atras atenția că “dacă fiecare dintre noi respectă acele norme, ar trebui să stabilizăm acel plafon în jur de 2.000 ca să putem să ne gândim la vremuri mai bune". Pe de altă parte, "dacă nu respectăm aceste norme, vom vedea o creştere progresivă, exponenţială în următoarea perioadă. Nu trebuie să ne gândim doar la un număr de cazuri care creşte, toate aceste cazuri vin pe un sistem sanitar, toate aceste cazuri vor fi preluat de un corp medical deja obosit, de peste şapte luni de pandemie”, a avertizat ministrul, citat de realitatea.net.

În ultimele patru zile, România a raportat, zilnic, peste 2.000 de cazuri confirmate în 24 de ore.

Back To Top