Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Categorie: Știri naționale

MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat ediția a 12-a a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. În cadrul acestui program, ONG-urile pot obține finanțare pentru proiecte de terapie emoțională și intervenție psihosocială adresate copiilor cu boli cronice sau cu nevoi speciale. Fondul total alocat pentru susținerea proiectelor este de 400.000 de lei.

 

În cadrul celor 11 ediții anterioare ale Programului, au fost finanțate 209 proiecte cu peste 3,6 milioane de lei, numărul beneficiarilor depășind 11.500. Acum, suma finanțărilor totale alocate de la începutul acestui program, se va ridica, datorită bugetului aferent noii ediții, la patru milioane de lei.

Dintre cele 18 organizații care au obținut finanțare în 2019, șapte au finalizat proiectele propuse și șapte se află în diferite faze de implementare, adaptând modalitățile și metodele inițiale ori găsind soluții noi, compatibile cu condițiile neprevăzute la planificare. Două proiecte de tabere terapeutice urmează a fi reprogramate, iar alte două proiecte vor fi restructurate. În cadrul proiectelor finalizate sau în curs de derulare în decursul celor 11 luni, peste 500 de copii cu nevoi speciale au beneficiat de activități de terapie prin artă – muzică și muzică asistată, art-terapie Phronetic, art-terapii combinate (prin utilizarea desenului, modelajului, picturii sau a colajului), dans și mișcare și jocuri de rol; terapii asistate de animale; terapii emoționale – teatru și confecționare de măști, terapie prin povești și povești terapeutice.

„Pandemia izbucnită la începutul acestui an ne-a adus pe toți în fața unor provocări majore, fără precedent. Acestea au accentuat dificultățile pe care le traversau, zilnic, copiii cu nevoi speciale, cei cu dizabilități sau boli cronice, precum și familiile lor. A fost nevoie de o regândire corespunzătoare a intervențiilor pentru aceștia, iar specialiștii din organizațiile partenere au dat dovadă de mult profesionalism și s-au adaptat la noile condiții. MOL România rămâne în continuare alături de cei care dezvoltă proiecte pentru a genera o schimbare în bine  în viețile micilor beneficiari”, a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman al MOL România.

Prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile non-guvernamentale pot beneficia de o sumă de maximum 25.000 lei sub formă de pre-finanțare pentru un proiect ce urmează să fie implementat în perioada februarie - august  2021. Termenul-limită pentru înscrierea online a cererilor de finanțare este 2 decembrie 2020, iar fondul total al sponsorizărilor este de 400.000 lei. De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri totale de 3.642.000 lei ONG-urilor pentru derularea a 209 de proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând peste 11.500 de beneficiari în activitățile lor.

„Asigurăm o informare permanentă pe toată perioada de înscrierea proiectelor și recomandăm celor interesați să ne contacteze cu încredere. Informațiile despre proiectele implementate cu succes, despre soluțiile noi găsite de beneficiarii anteriori, precum și răspunsurile date de ei la provocările recente pot fi de folos atât în procesul întocmirii unui proiect, cât și în derularea proiectului. Înscrierea se face online pe site-ul Fundației Pentru Comunitate www.pentrucomunitate.ro,unde se găsesc și alte informații”, aafirmat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.

Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Anunțul programului precum și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul www.pentrucomunitate.ro.

Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.

MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 234 stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program pentru Sănătatea Copiilor sau Permis pentru Viitor.

Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 1.933 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Est, dintre care 234 în România.

Back To Top