Andi Manciu, coodonatorul Grupului de Comunicare Strategică, a anunțat că demisionează, începând cu 1 mai, din funcția consilier de stat în domeniul comunicării din cadrul Cancelariei prim-ministrului.
Manciu coordonează Grupul de Comunicare Strategică, entitate înființată printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență din 24 februarie 2020 și care a coordonat comunicarea publică a informațiilor privind evoluția pandemiei la nivel național.
“M-am hotărât să solicit eliberarea mea din funcţie începând din 1 Mai. S-a făcut aproape un an şi jumătate în care m-am ocupat în calitate de consilier de stat de coordonarea comunicării guvernamentale. O perioadă dificilă, încărcată, plină de provocări şi de momente care îmi vor rămâne în minte pentru multă vreme de acum încolo. Acum e momentul să pun punct şi alţii să preia această responsabilitate”, a scris acesta.
Manciu consideră că lasă în urma sa “lucruri care pot fi duse mai departe”. “Vreau să le mulţumesc celor care mi-au acordat încredere şi sper că tot ce am făcut le-a răsplătit această încredere. Am pus toată energia şi priceperea mea pentru a face lucrurile cât se poate de bine, în condiţiile date. A fost un maraton pe care l-am dus la final. Sunt mulţumit că las ceva în urmă în privinţa modului în care se realizează comunicarea guvernamentală, lucruri care nu pot fi întoarse, ci pot fi duse doar mai departe. Le transmit aprecierea mea celor din Direcţia de comunicare a Guvernului, pentru faptul că au ţinut pasul cu un ritm, uneori, infernal. De prea multe ori munca acestor oameni este văzută ca un dat, ceva ce vine de la sine. Nu este aşa! Acolo în spate sunt persoane care zilnic sunt preocupate să facă lucrurile să funcţioneze, şi prea puţini le realizează sau apreciază eforturile”, a mai scris Andi Manciu, numit în funcţie în 2019, de fostul premier Ludovic Orban.
Foto: Facebook/ Andi Manciu