Astăzi 14 iunie 2021, încep dezbaterile finale în judecarea apelului din dosarul Colectiv, în care au fost condamnaţi, printre alţii, fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, doi pompieri şi patronii clubului, scrie Agerpres. Potrivit deciziei instanţei, dezbaterile finale se vor avea loc pe parcursul a trei zile. Instanţa se va pronunţa asupra schimbării încadrării juridice a unor fapte reţinute în sarcina inculpaţilor, inclusiv în cazul lui Cristian Popescu-Piedone.
Problema schimbării încadrării juridice a fost ridicată din oficiu, la termenul din 14 aprilie al procesului, de către cei doi judecători ai completului, Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, fapt ce a nemulţumit DNA, care a făcut o cerere de recuzare a celor doi magistraţi. Cererea de recuzare a fost însă respinsă de un alt complet.
Ulterior, supravieţuitori ai incendiului din Colectiv şi rude ale victimelor au reclamat, într-o scrisoare deschisă, decizia celor doi judecători, susţinând că schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaţilor ar duce la pedepse "mici şi nesemnificative, disproporţionate faţă de gravitatea faptelor comise şi a consecinţelor lor, lucru care ar arunca o umbră adâncă asupra întregului proces de justiţie din România".
Semnatarii afirmau că, an de an, şi-au pus nădejdea în Justiţie, "sperând ca printr-o înfăptuire corectă a acesteia, să izbutim să obţinem măcar un crâmpei de alinare".
"În schimb, după 5 ani şi jumătate de chinuri felurite, atât fizice, cât şi sufleteşti, aflăm din documentele emise după termenele apelului, că se ia în mod serios în considerare schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor inculpaţilor, lucru care, dacă s-ar înfăptui, ar putea duce la absolvirea acestora de o parte din vină şi la îndulcirea până la derizoriu a pedepselor acordate". Integral - hotnews.ro