Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

clasa goala vacanta fortata
Categorie: Știri naționale

Vacanța forțată de două săptămâni, în care intră învățământul preuniversitar de luni, 25 octombrie, nu era prevăzută în structura anului școlar, fiind o măsură luată de urgență, în context epidemiologic. Prin urmare, cursurile care ar fi trebuit derulate în acest interval vor fi recuperate, dar o decizie în acest sens nu a fost luată încă.

“Ne vom consulta cu elevii şi profesorii. Există mai multe variante. Nu vom lua o decizie înainte de revenirea din vacanţă. Întâi să ştim că nimic nu ne împiedică să revenim la şcoală în 8 noiembrie şi apoi vom anunţa şi rezultatul consultărilor cu privire la structura anului şcolar. Din păcate, evoluţia epidemiologică nu este atât de predictibilă pe cât am avea nevoie în sistemul de învăţământ. Aşa că, vom decide pe nişte date certe (cât se poate), şi nu pe supoziţii, după 8 noiembrie”, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, citat de News.ro.

Vacanța forțată, impusă din cauza evoluției pandemiei

Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat, miercuri seară, că toți elevii și preșcolarii intră în vacanță, timp de două săptămâni, măsura fiind luată pe fondul numărului mare de îmbolnăviri și decese Covid din ultim perioadă.

VEZI ȘI:  Klaus Iohannis anunță noi restricții, valabile de luni, în special pentru nevaccinați. Vacanță de două săptămâni, în școli și grădinițe

Back To Top