• Un accident grav de tipul „tren contra tren” era gata să se întâmple miercuri după amiază.
• Un tren CFR Călători și altul de marfă aparținând Rail Cargo s-au oprit la 250 de metri unul de celălalt.
• Incidentul confirmat de CFR a dus la întîrzieri consistente ale trenurilor în București.
Incidentul a fost confirmat de CFR și de AGIFER, Agenția de Investigare Feroviară Română ai cărei reprezentanți au și anunțat demararea unei investigații. Trenul 57322 al Rail Cargo a fost trimis spre Fărcașele, iar din stația aceasta a fost expediat trenul 348 al SNTFC. Incidentul a avut loc pe firul II, primul fiind închis pentru lucrări. Au existat aproximativ 250 de metri între acestea. Trenul de călători apucase să plece din stația Fărcașele.
CFR SA a trimis următorul comunicat de presă: „Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că traficul feroviar este oprit temporar la această oră pe intervalul Roșiori Nord – Caracal, din cauza unui incident feroviar înregistrat între stațiile Drăgănești Olt – Fărcașele, pe firul II, firul I fiind închis pentru lucrări.
Traficul feroviar este închis temporar între stațiile Drăgănești Olt și Fărcașele, după ce două trenuri, unul de marfă și unul de călători, care au fost expediate pe același fir de circulație, s-au oprit unul în fața celuilalt în condiții de siguranță, în baza indicațiilor de oprire ale semnalelor luminoase.
Menționăm faptul că trenul privat de marfă a fost expediat din stația Drăgănești Olt pe firul II, iar trenul IRN 348 (Arad – București Nord) a fost expediat tot pe firul II, dar din stația Fărcașele. Ambele garnituri s-au oprit în zona km CF 146+500, fără risc de coliziune, în baza indicațiilor de oprire ale semnalelor luminoase.
Incidentul va fi investigat de o echipă a AGIFER, autoritate care va stabili cauzele care au condus la producerea acestui incident.
Precizăm faptul că reprezentanții SRCF Craiova vor lua toate măsurile necesare pentru restabilirea circulației pe firul II, între stațiile Drăgănești Olt și Fărcașele, după finalizarea constatărilor preliminare ale echipei AGIFER.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigură că personalul SRCF Craiova va depune toate eforturile necesare pentru reluarea circulației, pe firul II, între stațiile Drăgănești Olt și Fărcașele, în cel mai scurt timp”.
Comunicat CFR Călători: „CFR Călători informează că în acest moment trenul IR 348 Arad – Craiova – București Nord staționează în parcurs între stațiile Fărcașele și Stoienești, mecanicul trenului executând frânarea acestuia ca urmare a unor probleme ce țin de dirijarea traficului de către CFR SA. Continuarea parcursului trenului va fi strict în corelație cu dispozițiile administratorului infrastructurii feroviare – CFR SA. Cei aproximativ 250 de pasageri din tren vor primi apă şi produse preambalate”.
Mai multe pe clubferoviar.ro
CITEȘTE ȘI: Proiect de schimbări în domeniul feroviar: Pasagerii cu boli contagioase vor putea fi dați jos din tren
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană