Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Funatia Regala Margareta a Romaniei campanie sprijin persoane vartsnice
Categorie: Știri naționale

 

• Fundația Regală Margareta a României lansează campania „Răspundem cu suflet vârstnicilor singuri!”.
• Prin această inițiativă, Fundația îşi propune să ofere sprijin imediat şi soluţii sustenabile seniorilor vulnerabili din punct de vedere social, care se confruntă cu lipsa resurselor, izolarea sau marginalizarea, atât în perioada Sărbătorilor, cât şi pe tot parcursul anului viitor.

Prin campania „Răspundem cu suflet vârstnicilor singuri!”, Fundația Regală Margareta a României invită liderii de companii să se implice în sprijinirea urgentă a seniorilor.

Prin intermediul programului Fondul pentru Vârstnici, Fundaţia vizează îmbunătăţirea calităţii vieţii şi incluziunii sociale a seniorilor, cu precădere a celor singuri şi vulnerabili din punct de vedere social, fondul fiind finanţat din donaţii şi sponsorizări şi mii de persoane vârstnice primesc anual ajutor material, sprijin practic şi susţinere emoţională.

În 2024, Fundaţia Regală Margareta a României, prin implicarea companiilor şi a persoanelor fizice donatoare, a sprijinit 4.000 de seniori şi a oferit grant-uri pentru 27 de ONG-uri din România care, prin serviciile sociale locale, au răspuns diverselor nevoi ale vârstnicilor din comunităţile lor.

Persoanele vârstnice au beneficiat de: ajutor material – tichete sociale, produse alimentare, igienice şi sanitare sau paramedicale, bunuri de necesitate; sprijin practic – îngrijire sau menaj la domiciliu, livrarea cumpărăturilor sau a medicamentelor acasă, consiliere socială şi îndrumare către servicii de suport accesibile în comunitate; susţinere emoţională, prin activităţi de socializare, servicii de alinare a singurătăţii sau consiliere psihologică; soluţii pentru îmbătrânire activă, prin voluntariat în centre de zi pentru copii sau incluziune digitală, mai precizează reprezentanții Fundaţiei Regale Margareta a României.

apel donatie persoane varstnice Fundatia Regala Margareta a Romaniei

CITEȘTE ȘI: M. S. Margareta Custodele Coroanei a conferit diplome de recunoaştere onorifică unor campioni olimpici şi paralimpici, la seara dedicată curajului civic

Back To Top