Un nou proiect de lege destinat românilor din diaspora care doresc să revină în țară și să deschidă o afacere în România a fost avizat favorabil de Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Parlament. Inițiativa legislativă aparține lui Mircea Roșca, deputat PNL de Prahova, proiectul urmărind reintegrarea românilor plecați peste hotare și care doresc să revină în țară, printr-o serie de măsuri de sprijin financiar, logistic și educațional.
Roșca, deputatul care a inițiat acest demers, și care este și președintele comisiei de specialitate, a declarat că proiectul este „unul dintre cele mai importante pentru diaspora, cu impact major pentru viitor, ce poate sta la baza unei noi strategii naționale”.
Proiectul de lege prevede un sprijin financiar pentru antreprenorii din Diaspora
• Prima Investiție – cofinanțare din partea statului pentru proiectele de afaceri lansate de românii care se întorc în țară.
• Prima Fermă, Prima Livadă, Prima Seră – programe special destinate investițiilor în agricultură modernă.
• Finanțare 1:1 pentru proiecte în turismul din zone slab dezvoltate.
•Facilități fiscale: scutiri de taxe pentru noile afaceri în primii ani de activitate.
•Sprijin administrativ: consultanță logistică și asistență în procesul de înființare a firmelor.
•Măsuri educaționale:
• Clase de acomodare și cursuri de limba română pentru copiii românilor întorși în țară.
• Programe de susținere a limbii române și a educației în comunitățile din diaspora.
„Nu le cerem românilor să se întoarcă, dar le oferim șansa să o facă în condiții mai bune, cu sprijin concret și proceduri mai simple”, a scris Mircea Roșca într-o postare pe contul personal de pe rețeaua Facebook. Proiectul urmează să fie supus la vot în Parlament.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană