• Conducătorii de autovehicule din categoria B care au o vechime mai mică de 2 ani de la obținerea permisului de conducere nu vor putea conduce autovehicule al căror raport putere/ masă depășește 0,075 kW/kg, conform unui proiect de lege care a primit acum un punct de vedere favorabil din partea Guvernului.
Proiectul a fost inițiat cu argumentul prevenirii unor cazuri de accidente tragice comise de tineri șoferi, printre care și cel al lui Vlad Pascu, tânărul care, în august 2023, a condus sub influența drogurilor și a accidentat mortal doi tineri în apropierea Satului 2 Mai, Comuna Limanu, județul Constanța, conform datelor Profit.ro. Autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor doi, Vlad Pascu, a rămas cu o condamnare de 10 ani de închisoare în urma accidentului de la 2 Mai.
Ce prevede proiectul privind limitere de conducere
Prin derogare de la restricția menționată, în primii 2 ani de la obținerea pemisului de conducere pentru categoria B, va fi permisă conducerea de autovehicule al căror raport putere/masă depășește 0,075 kW/kg doar dacă, în același vehicul, se află un titular al unui permis valabil pentru aceeași categorie, cu o vechime de cel puțin 10 ani, sau dacă autovehiculul este utilizat exclusiv în scop profesional, în baza unui contract individual de muncă, în cadrul programului de lucru, iar conducătorul poate face dovada necesității folosirii autovehiculului ca parte a atribuțiilor sale de serviciu.
Nerespectarea intredicției de conducere a mașinilor menționate în primii 2 ani de conducere va constitui contravenție și va fi sancționată cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, adică de la 9 la 20 puncte-amendă, respectiv cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, potrivit Profit.ro.
CITEȘTE ȘI: RAR: Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană