Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

documentar recorder, justitie capturata, magistrati, politicieni,
Categorie: Știri naționale

• Documentarul Recorder „Justiție capturată” dezvăluie mecanismele complicate prin care sistemul judiciar a ajuns să fie controlat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.
• Mărturii de o mare gravitate despre dosare de mare corupție și care sunt consecințele acestor realități dramatice.

După câțiva ani în care Justiția a dispărut aproape complet de pe agenda publică, societatea românească s-a trezit în fața unei realități greu de digerat, în care dosarele de mare corupție sunt îngropate în mod sistematic. Inculpați celebri achitați în apel după ce în prima instanță primiseră ani grei de închisoare, procese tergiversate până când faptele ajung la prescriere, condamnări definitive care sunt reevaluate și șterse cu buretele. În plus, asupra DNA au început să planeze suspiciuni privind blocarea unor anchete penale, explică Recorder.

„Senzația este că orice ai face, scapi”, spune unul dintre magistrații pe care i-a intervievat Recorder. Același magistrat făcea o declarație șocantă la ultimul bilanț al Parchetului General: „România e în situația de a fi mai aproape de un paradis al infractorilor decât de un stat de drept”.

Un documentar de două ore, care comprimă o muncă de investigație de peste un an și jumătate, încearcă să explice mecanismele complicate prin care sistemul judiciar, un pilon cheie al oricărui stat democratic, a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni.

Într-o formă simplificată, pactul dintre cele două tabere arată așa: politicul a oferit legi care au creat o organizare piramidală a sistemului de justiție, punând toată puterea în mâinile unui grup restrâns de magistrați, iar această mână de magistrați a oferit la schimb o justiție care nu-i mai deranjează pe cei puternici.

Mărturiile Recorder din interiorul sistemului de justiție și pe care le prezintă în acest material sunt de o gravitate fără precedent. Ele vorbesc despre dosare de mare corupție în care judecătorilor li se sugerează să ia decizii favorabile inculpaților, despre încălcarea flagrantă a principiului repartizării aleatorii a dosarelor prin schimbarea discreționară a completurilor de judecată, despre cum magistrații care nu se supun sunt marginalizați, hăituiți prin anchete ale Inspecției Judiciare și uneori chiar excluși din magistratură.

Consecințele acestor realități dramatice afectează viețile tuturor, pentru că o societate democratică nu poate supraviețui fără o justiție independentă.

Documentarul poate fi vizionat AICI.

Pagina de Facebook a președintelui Nicușor Dan, asaltată cu mesaje despre justiție

Miercuri dimineața, pagina de Facebook a șefului statului a fost asaltată cu mii de mesaje ale oamenilor care au văzut documentarul Recorder și i-au cerut să ia măsuri sau să își exprime o opinie publică.

reactii fb la Nicusor Dan

„Nicușor Dan poate aveți timp să vă uitați unde este România, poate vă uitați la ultimul documentar Recorder!!”, i-a transmis o persoană președintelui în secțiunea de comentarii.

„Pe avion spre casă, vă recomandăm noul documentar Recorder, domnule Nicușor Dan!”, i-a scris o altă persoană în condițiile în care președintele și-a încheiat marți vizita oficială pe care a efectuat-o în Franța.

TVR a decis să transmită miercuri documentarul Recorder, la ora 21.00.
În primele 12 ore de când a fost difuzat pe youtube, „Justiție capturată”, filmul realizat de jurnaliștii Andreea Pocotilă și Mihai Voinea, a adunat 350.000 de vizionări.

Reacții la nivel înalt: ministrul Justiției și șefa ICCJ

Ministrul Justiţiei Radu Marinescu a reacţionat declarând la Digi 24 că mass-media are libertatea de a expune puncte de vedere, însă luarea de măsuri trebuie făcută instituţional, obiectiv, el admiţând că nu a reuşit să parcurgă integral materialul difuzat de Recorder.

Şefa ICCJ, Lia Savonea, spune că ”ne aflăm, din păcate, în faţa unei campanii persistente de delegitimare a unor lideri ai justiţiei, construită pe declaraţii anonime şi pe acuzaţii prezentate ca adevăruri, fără a fi susţinute de fapte verificate”, dar că „situaţia sistemului judiciar este serioasă şi nu poate fi ignorată”, potrivit News.ro.

După materialul Recorder, pagina de Facebook „Protest pentru o justiţie independentă” anunţă o manifestaţie în faţa sediului Consiliului Superior al Magistraturii.

CITEȘTE ȘI: Legea Guvernului Bolojan a trecut de CCR. Impozitele pe proprietate și mașini cresc puternic de la 1 ianuarie

Back To Top