• Ministerul Sănătății informează că joi a fost confirmat un caz de lepră (boala Hansen), iar alte trei cazuri sunt în curs de evaluare clinică și microbiologică, în baza leziunilor cutanate și a criteriilor epidemiologice.
• Toate cele patru persoane sunt de sex feminin, originare din Asia, angajate ca maseuze la un salon SPA din Cluj-Napoca.
Update. Al doilea caz de lepră a fost confirmat vineri, la una dintre cele trei paciente suspecte că s-ar fi îmbolnăvit.
Pentru celelalte două rămase, continuă evaluarea clinică şi microbiologică, în baza leziunilor cutanate şi a criteriilor epidemiologice, a anunțat DSP Cluj
_______________________________________
Știrea inițială
Cele două paciente care s-au prezentat inițial la SCJU Cluj, în data de 26 noiembrie, cu vârste de 21 și 25 de ani, provin din Indonezia, precizează, într-un comunicat Ministerul Sănătății.
Acestea au fost supuse următoarelor investigații:
• biopsie de țesut cutanat – microscopie pozitivă pentru BAAR (3 BAAR/100 câmpuri) la primul caz;
• test genetic GeneXpert MTB/Rif ULTRA – complexul Mycobacterium tuberculosis nedetectat, excluzând tuberculoza;
• probe histopatologice și frotiuri Ziehl-Neelsen – aflate în lucru, orientate spre infecția cu Mycobacterium leprae.
Pe baza datelor microbiologice, unul dintre cazuri a fost confirmat joi, iar alte trei sunt sunt monitorizare clinicǎ și epidemiologicǎ.
Măsuri epidemiologice aplicate după confirmarea cazului de lepră
Inspecția Sanitarǎ de Stat din Ministerul Sǎnǎtǎții și DSP Cluj au dispus măsuri ferme pentru limitarea oricărui risc:
• dezinfecție cu ozon în toate spațiile utilizate;
• verificarea vestiarelor și a spațiilor de depozitare individuală;
• intensificarea procedurilor de igienizare cu biocide avizate;
• programarea angajaților la control medical în Medicina Muncii;
• extinderea anchetei epidemiologice.
Ministerul Sǎnǎtǎții prin DSP a dispus suspendarea activității salonului până la finalizarea anchetei epidemiologice.
A fost început tratamentul specific OMS pentru leprǎ. După inițierea tratamentului, riscul de transmitere scade până la dispariție, conform protocoalelor internaționale.
Clarificări medicale importante despre lepră, pentru calmarea populației
Lepra este o boală cu evoluție lentă și contagiozitate redusă. Transmiterea necesită expunere prelungită.
Boala NU se transmite prin:
• strângerea mâinii,
• îmbrățișare,
• călătorii în mijloacele de transport în comun,
• proximitate scurtă,
• folosirea spațiilor comune.
Având în vedere dezvoltarea lentă a bacteriei Mycobacterium leprae, sursa infecției este dificil de identificat. După începerea tratamentului, riscul de răspândire dispare.
„Ca ministru al Sănătății, am dispus:
• intensificarea supravegherii epidemiologice;
• extinderea testării contacților;
• evaluarea condițiilor de muncă și locuire ale angajaților străini;
• solicitarea de asistență internațională din partea OMS și ECDC, pentru validarea protocoalelor de diagnostic și tratament și pentru sprijin în monitorizarea epidemiologică”, transmite Alexandru Rogobete.
Riscul pentru populația generală rămâne scăzut, iar situația este gestionată cu maximă responsabilitate.
Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății va monitoriza zilnic această situație, în coordonare cu echipele locale și naționale de sănătate publică.
În România, ultimul caz de lepră (boala Hansen) a fost diagnosticat în 1981. La nivel european, cazurile sunt sporadice, majoritatea la persoane care provin din zone endemice din Asia, Africa sau America Latină.
Ministerul Sănătății va reveni cu informații pe măsura evoluției anchetei, se mai arată în comunicatul instituției.
Ultima leprozerie din Europa se află în România
Ultima leprozerie din Europa se află chiar în România: Tichilești este sanatoriul din Tulcea (între localitățile Isaccea și Luncavița) unde au fost tratați pacienții cu lepră încă de la începutul secolului al XX-lea, de la înființarea locului, potrivit G4Media.
Leprozeria de la Tichilești a fost construită la începutul secolul XX și distrusă în 1916, de ocupanții bulgari ai Dobrogei. În 1928 a fost reconstruită și funcționează până în prezent.
În anul 2023, acolo trăiau nouă pacienți.
CITEȘTE ȘII: Un chirurg de 48 de ani a murit în timp ce consulta un pacient. CMR: „Prea des aceste tragedii”
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană