• Aproape jumătate dintre români declară că ar lupta pentru a-și apăra țara în cazul unui război în care România ar fi atacată, în timp ce aproximativ unul din cinci ar alege să emigreze, relevă un sondaj realizat de INSCOP Research la solicitarea New Strategy Center.
Sondajul cuprinde percepția privind capacitatea de apărare a României, opinia asupra bugetului pentru apărare și serviciul militar, părerea despre măsurile de pregătire a populației și securitatea spațiului aerian, potrivit Aktual24.ro.
Potrivit cercetării, 48% dintre respondenți spun că ar lupta pentru apărarea României, în scădere ușoară față de 50,5% în noiembrie 2023.
Alte 19,7% dintre persoane afirmă că ar pleca din țară, 10,5% s-ar ascunde până la încheierea conflictului, 4,7% ar încerca să obțină un certificat medical pentru a fi declarați inapți pentru luptă, iar 7% spun că ar proceda altfel. Proporția non-răspunsurilor este de 10%.
Disponibilitatea de a lupta este mai ridicată în rândul votanților PNL și AUR, al bărbaților, al persoanelor cu vârste între 45 și 59 de ani, al celor cu educație medie și al locuitorilor din mediul rural.
Pe de altă parte, intenția de a se ascunde până la finalul războiului este exprimată mai ales de votanții PSD, de femei, de persoanele de peste 60 de ani și de respondenții cu educație primară.
Opțiunea emigrării este menționată într-o proporție mai mare decât media de votanții USR și AUR, de persoanele cu vârste între 18 și 44 de ani, de cei cu studii superioare și de angajații din sectorul privat.
Percepția privind capacitatea de apărare a României în caz de război
În ceea ce privește percepția asupra capacității de apărare, doar 3,6% dintre români consideră că țara este pregătită în foarte mare măsură să facă față unui eventual atac al Rusiei, iar 9,9% în destul de mare măsură. În schimb, 31,7% apreciază că România este pregătită în destul de mică măsură, iar 51,4% în foarte mică măsură sau deloc.
Gradul de încredere este mai ridicat în rândul votanților PNL, al tinerilor sub 30 de ani și al locuitorilor din București, în timp ce votanții AUR, persoanele între 45 și 59 de ani, cei cu educație superioară, locuitorii din orașele mici și angajații din sectorul privat sunt cei mai sceptici.
Bugetul pentru apărare și serviciul militar
Sondajul mai arată că 74,4% dintre respondenți susțin creșterea bugetului pentru apărare, iar 21,2% se opun. Susținerea este mai ridicată în rândul votanților PSD, PNL și USR, precum și al locuitorilor din București și din orașele mici, în timp ce opoziția este mai frecventă în rândul votanților AUR, al persoanelor între 30 și 44 de ani, al locuitorilor din marile orașe și al angajaților din sectorul public.
Introducerea serviciului militar obligatoriu este susținută de 67,1% dintre participanți, față de 58,4% în mai 2015. Acordul este mai frecvent în rândul votanților AUR, al persoanelor de peste 60 de ani, al celor cu educație primară și al locuitorilor din mediul rural.
Măsuri de pregătire a populației în caz de război
În ceea ce privește măsurile de pregătire a populației, opiniile sunt împărțite în legătură cu organizarea de exerciții de tragere cu arma în licee, 48,1% fiind de acord și 48,8% împotrivă. Inițiativa este susținută mai ales de votanții AUR, de bărbați, de persoanele de peste 45 de ani și de locuitorii din mediul rural, iar opoziția este mai puternică în rândul votanților USR, al femeilor, al tinerilor și al persoanelor cu studii superioare din mediul urban mare.
În schimb, 80,8% dintre respondenți susțin introducerea cursurilor pentru operatori de drone în licee și facultățile tehnice, sprijinul fiind mai ridicat în rândul votanților PNL și USR și al persoanelor cu educație superioară.
De asemenea, 92,7% dintre români sunt de acord cu organizarea de cursuri de prim ajutor pentru persoanele între 15 și 60 de ani, susținerea fiind mai ridicată în rândul votanților USR și al celor cu studii superioare.
Securitatea spațiului aerian
Referitor la securitatea spațiului aerian, 72,9% dintre respondenți consideră că România ar trebui să doboare dronele rusești care survolează teritoriul național, opinie împărtășită în special de votanții PSD și PNL, de bărbați, de persoanele de peste 60 de ani și de locuitorii din București.
Sondajul a fost realizat în perioada 28 ianuarie – 6 februarie 2026, prin metoda CATI, pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Marja maximă de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană