• Evenimentul „Ora Pământului” a fost organizat prima dată pe 31 martie 2007, în Sydney, iar din 2008 a devenit o mișcare globală.
• În 2026, are loc cea de-a 20-a ediție a campaniei „Ora Pământului”.
În toți acești ani, construcții emblematice participante la campanie, precum Golden Gate Bridge din San Francisco, Colosseum-ul din Roma, Turnul Eiffel, Sfinxul și Piramidele din Giza, au rămas în întuneric pentru o oră.
Palatul Parlamentului s-a numărat printre cele mai proeminente clădiri din lume care au stins luminile în cadrul acestei acțiuni de mediu.
În România, Camera Deputaților este, și în acest an, partener al organizației internaționale „World Wide Fund for Nature”, prin participarea la cea mai mare acțiune voluntară de mediu din istorie, „Earth Hour - Ora Pământului”. În această seară, între orele 20.30 și 21.30, iluminatul interior, exterior și festiv al Palatului Parlamentului va fi întrerupt sâmbătă,
Campania va reuni sute de milioane de oameni, din peste 8.000 de orașe și 190 de țări, care vor transmite, astfel, un puternic mesaj privind preocuparea față de una dintre cele mai mari probleme actuale, respectiv încălzirea globală, conform site-ului Camerei Deputaților.
Un număr record de 25.000 de copii și tineri din corurile Programului Național Cantus Mundi vor marca Ora Pământului 2026, prin sute de recitaluri organizate simultan în toate județele României, precum și în Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat de presă, evenimentele vor avea loc în această seară, începând cu ora 20.30, când participanții vor concerta în spații publice, școli, parcuri, piețe și grădini.
În acest interval, „aparatele electrice sunt deconectate, lumina se stinge pentru o oră, iar copiii cântă pentru sănătatea Pământului și a mediului, precum și împotriva risipei care afectează planeta”, au transmis organizatorii.
CITEȘTE ȘI: Cod portocaliu de ninsori și viscol, sâmbătă, în nordul județului Prahova
- Facebook.com/actualitateaprahoveana.ro
- instagram.com
- twitter.com
- Google Business
- Youtube Actualitatea
- Spotify PODCAST
- TikTok Actualitatea Prahoveană