- Scris de Elena CIOBANU
• Pașaportul simplu temporar se va elibera după noi reguli.
• Documentul urmează să fie emis doar în situații speciale, justificate.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
• Competiția Climate Change Summit Awards, din cadrul Climate Change Summit, cel mai mare eveniment regional pe tema schimbărilor climatice, invită tinerii din Ploiești sub 30 de ani, dar și întreprinderile mici și mijlocii, să propună soluții inovatoare ce abordează provocările de mediu.
• Finanțările vor merge către idei din zona de energie, mobilitate, construcții, economie circulară, alimentație și agricultură, biodiversitate și educație pentru mediu.
• Cei interesați se pot înscrie pe Climate Change Summit.
• Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) demarează cea de-a doua ediţie a programului de internship, dedicat studenţilor şi tinerilor absolvenţi, pentru o perioadă de trei luni.
• 20 de tineri vor avea şansa de a lucra alături de echipa Poştei Române, cu posibilitatea de angajare permanentă după finalizarea pregătirii.
• Municipiul Ploiești este gazda Întâlnirii Tineretului Ortodox, ediția 2024, un eveniment anual de amploare, cu participare națională și internațională, care reunește, în perioada 5-7 iulie, aproximativ 600 de tineri ortodocși din România, Republica Moldova (Basarabia de Sud), Ungaria și Serbia.
• La festivitate vor participa Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu reprezentanții municipalității ploieștene și oficialitățile județene.
• Luni a avut loc prima probă scrisă de la examenul de Bacalaureat 2024.
• Examenul a început la ora 9:00, iar elevii au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva exercițiile primite.
• Varianta de subiecte dată la proba scrisă de Limba și literatura română, la Bacalaureat 2024, a ajuns pe internet la puțin timp după ora 9, oră la care subiectele au fost primite, lucru care a dus la o amplă anchetă.
• Societatea Română a Centrelor de Cercetare Clinică (SRCCC), lansată public luni, susţine necesitatea de reprezentare şi manifestare colectivă a centrelor de cercetare clinică, publice şi private, a echipelor de cercetare clinică, integrând organic nevoile de informare şi acces ale pacienţilor la programele de cercetare desfăşurate în România.