- Scris de Ioana POPA
CNAIR a anunțat că, de săptămâna viitoare, sectoarele de pe Transalpina și Transfăgărășan pe care este periculos de circulat pe timp de iarnă vor fi închise.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Un sucevean a stabilit un record național, după comiterea a 16 abateri de la Codul rutier, în decurs de câteva zeci de minute. Șoferul de numai 20 de ani a primit o amendă uriașă, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru o perioadă de patru ani.
Sezonul gripei și al afecțiunilor respiratorii a început deja, iar oricare dintre cei care vor avea chiar și o banală răceală vor fi considerați suspecți de infectare cu coronavirus, potrivit definiției de caz stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică.
Până astăzi, 17 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 176.468 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 129.556 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 5.812 s-au stins din viață. În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost efectuate aproape 32.000 de teste, din care, în 3952 de cazuri, rezultatul a indicat noi persoane infectate.
Partidele parlamentare au ajuns la un consens asupra proiectului de lege privind confiscarea extinsă a averilor ilicite. Inițiativa, care transpune, practic, o directivă europeană din 2014, zăcea de trei ani de zile în sertarele Parlamentului, iar România risca să fie amendată dacă nu o aproba. Conform proiectului care a trecut de Camera Deputaţilor, for legislativ, persoanele condamnate penal la pedepse de peste 4 ani riscă să-şi piardă şi bunurile, peste limita impusă de regulă pentru acoperirea prejudiciilor, dacă instanţa consideră că e o discrepanţă evidentă între avere şi veniturile legale. Pot fi confiscate inclusiv bunurile cedate unor terţi cu intenţia de ascundere a averii.
Bilanţul oficial publicat de Grupul de Comunicare Strategică anunţă un nou record de infectări cu COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore, cu 4026 de cazuri după puţin peste 30400 de teste procesate. Avem un record şi în privinţa numărului de pacienţi internaţi la secţiile de terapie intensivă dedicate COVID. Totodată, este şi cel mai mare număr de decese anunţat într-un interval de 24 de ore, însă nu bate recordul oficial, cel care cuprinde 17 cazuri mai vechi raportate cu întârziere toate odată.
România a depăşit pragul de 4.000 de infectări cu noul coronavirus confirmate într-un interval de 24 de ore. Noul record, raportat oficial miercuri, este de 4.016 cazuri, după ce s-a atins un record şi în privinţa numărului de teste procesate. Astfel, conform bilanţului oficial din 14 octomrbie, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 de la debutul crizei, pe teritoriul ţării noastre, a urcat la 164.477, dintre care 122.714 au fost declarate vindecate.