- Scris de Ioana POPA
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a cerut verificări de urgență din partea DSP Timiș, la Maternitatea Timișoara, în urma cazurilor de infectate cu coronavirus confirmate în rândul nou-născuților.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Cele 14 noi decese raportate, luni seară, în România, au fost înregistrate la Botoșani, Cluj, Mureș, Timiș, Neamț, Hunedoara, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Aproape 9.500 de români au fost sancţionaţi, în ultimele 24 de ore, pentru că au ieşit din case fără motive întemeiate, încălcând astfel interdicţiile de circulaţie impuse prin ordonanţă militară. Valoarea totală a amenzilor a depăşit 21,7 milioane de lei, ceea ce înseamnă că amenda medie s-a apropiat de 2.300 de lei.
Conducerea Ministerului Educației și reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ s-au întâlnit, luni, pentru dezbaterea problemelor de actualitate legate de plata cadrelor didactice și de modalitatea în care va fi finalizat anul școlar 2019 - 2020, în contextul în care cursurile sunt suspendate din prima lunii martie, iar unitățile de învățământ vor rămâne închise cel puțin până la jumătatea lui mai.
În România au fost confirmate oficial 4.057 de îmbolnăviri de coronavirus, 193 dintre acestea în ultimele 24 de ore, conform informării oficiale trimise luni de Grupul de Comunicare Strategică. Până la acest moment, 157 de oameni au murit în ţară, 179 sunt internaţi la terapie intensivă din cauza nolui coronavirus, iar 29 de români au murit peste hotare de la începerea crizei.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat noi măsuri sociale, de această dată vizând familiile în care un părinte se află în concediu de creștere a copilului.
Zece decese au fost anunțate de autoritățile române, în ultimele 24 de ore. Duminică, două dintre cazuri au fost înregistrate într-un centru de îngrijire a bătrânilor, din Galați, unde se află peste 100 de persoane. Alte cinci cazuri au fost raportate luni dimineață.