- Scris de Ioana POPA
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a anunțat că parlamentari „din tot spectrul politic” vor depune săptămâna viitoare un proiect de lege privind reglementarea parteneriatului civil.
Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.
Din totalul de voturi exprimate la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție 91% au fost „Da”, 6,42% au fost „Nu”, iar restul au fost nule, a anunţat luni dimineaţă preşedintele Biroului Electoral Central, după centralizarea parţială a proceselor verbale.
Primarii celor patru mari orașe din Transilvania și Banat au creat o alianță care își propune să le conecteze prin autostrăzi și linii ferate de mare viteză. Pentru viitoarele proiecte, edilii nu stau la mila Bucureștiului și vor să obțină finanțare direct de la Bruxelles.
Prezența la vot până la ora 21:00 a zilei de sâmbătă, la nivelul întregii țări, a fost de 5,72 la sută, anunță BEC, un număr de1.046.583 alegători s-au prezentat la urne. Potrivit BEC, au fost 887.772 votanţi pe listele permanente, 133.733 pe liste suplimentare şi 25.078 votanţi cu urna mobilă. În județul Prahova a fost înregistrată o prezență de 5,68 la sută, Ploieștiul depășind media județului cu o prezență de 6,97%. În Bucureşti, prezenţa la vot a fost 6,5%.
Daniel Dragomir, fost colonel SRI, condamnat într-un dosar de corupție și anchetat în dosarul Black Cube, a lansat luni seară propunerea ROEXIT, după audierile din Comisia de justiție a Parlamentului European. La unison, tot luni, Dragnea declara că nu vrea să stea ”ghiocel” în fața UE.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat dacă se dorește ca România să urmeze exemplul Marii Britanii și să iasă din Uniunea Europeană, după ce unele voci controversate, între care și deputatul PSD Cătălin Rădulescu, au declarat că un „RoExit” ar putea fi o soluție de luat în calcul.